Co-președintele ACL, Klaus Iohannis, a declarat luni, într-un mesaj postat pe Facebook cu ocazia deschiderii anului școlar, că educația este baza viitoarelor profesii și i-a îndemnat pe elevi să ia în serios “viitorul rol”.

Dragi elevi, m-am referit de multe ori la importanța educației în dezvoltarea unui om, în dezvoltarea unei comunități, în dezvoltarea unui popor. Educația este baza pe care o veți utiliza în viitoarele profesii. De aceea sper că veți lua în serios încă de pe acum viitorul dumneavoastră rol și puteți face aceasta tocmai prin învățătură”, a spus Iohannis.

Liderul liberal a adăugat că noul an școlar este “pentru dascăli o provocare și începutul unui drum de 10 luni în care vor parcurge materia, vor transmite informația și, mai important, vor încerca să transmită elevilor pasiunea pentru învățătură și bucuria de a descoperi lumea din jurul lor”.

Dascălii vor transmite elevilor lor importanța educației pe care acum o primesc pe băncile școlii și care îi va defini mai târziu ca persoane și ca profesioniști”, a mai spus Iohannis.