Ploile abundente din ultimele ore au izolat peste 1.400 de persoane din satele buzoiene Terca şi Ploştina după ce drumul care leagă cele două localităţi de comuna Lopătari a fost distrus în urma unei viituri produse pe râul Slănic.

Apele au rupt drumul care leagă localităţile Terca şi Ploştina de centrul comunei Lopătari, astfel că în prezent peste 1.400 de persoane sunt izolate, fără ca ambulanţa sau pompierii să poată ajunge la ei în caz de nevoie.

„Singura cale de acces către Terca si Ploştina pe drumul comunal ce leagă Lopătari de cele două sate a fost distrusă, iar în zonă nu se poate ajunge nici măcar pietonal. Avem diguri de protecţie pe pârâul Slănic avariate şi, de asemenea, şi alte picioare de punţi pietonale distruse. Situaţia este extrem de gravă, acum centralizăm pagubele şi transmitem situaţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, Prefecturii şi Consiliul Judeţean. Dacă ploile se opresc am putea rezolva situaţia în două-trei zile, dacă nu, Dumnezeu ştie”, a declarat, joi, primarul comunei Lopătari, Vasile Lefter.

În judeţul Buzău, plouă de 12 ore, iar cantitatea de precipitaţii înregistrată este semnificativă.

Paisprezece case din satul Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost inundate joi dimineaţă, iar una a fost afectată de o alunecare de teren, în urma ploilor abundente, însă nicio persoană nu a fost rănită.

Primarul comunei Parva, Ioan Strugari, a declarat, joi, că în zonă au căzut peste 35 de litri pe metru pătrat, motiv pentru care s-a produs o viitură pe Valea Gătejelor din centrul satului.

În Bistriţa-Năsăud, în urma ploilor abundente, au fost depăşite, joi dimineaţă, două cote de atenţie, pe râul Cormaia cu opt centimetri la Sîngeorz-Băi şi pe Someşul Mare cu cinci centimetri la Rebrişoara.

Debitele râurilor au crescut, potrivit specialiştilor SGA întrucât s-a topit şi o însemnată cantitate de zăpadă de la munte. Toate cursurile de apă sunt ţinute sub observaţie.