Câştigul salarial mediu a scăzut în februarie, faţă de prima lună a anului, cu 0,5% (9 lei), la 1.731 lei net, cea mai mare valoare, de 5.151 lei, fiind înregistrată în fabricarea produselor din tutun, iar cea mai mică în hoteluri şi restaurante – 999 lei, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale în lunile anterioare, a nerealizărilor de producţie ori a încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice, precum şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici„, se mențtionează în comunicatul citat.

Cele mai mari scăderi, cuprinse între 9,5% şi 10%, au fost consemnate în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, sau – între 4% şi 5% – în extracţia minereurilor metalifere, alte activităţi extractive, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).

Cea mai semnificativă creştere a fost realizată de producătorii de ţigări, care au majorat câştigurile angajaţilor cu 39,9%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-1,6%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-1,3%). În administraţia publică câştigului salarial mediu net a fost în uşoară creştere (0,2%) faţă de luna ianuarie 2015„, menţionează INS.