Preşedintele Bulgariei, Rossen Plevneliev, a calificat luni drept „scandaloasă” nominalizarea noului consilier diplomatic şi de securitate în cadrul guvernului, la o lună după ce o altă persoană controversată a fost desemnată la conducerea Agenţiei de Securitate Naţională (DANS), decizie care a provocat demonstraţii masive şi a fost în cele din urmă anulată, relatează AFP.

Serviciul de presă al guvernului de la Sofia a anunţat luni numirea lui Boian Ciukov în funcţia de consilier al primului ministru pe probleme de diplomaţie şi securitate. „Dacă vorbim de nominalizări scandaloase, după cea a lui Delyan Peevski la conducerea DANS, nu îmi ascund marea preocupare nici faţă de cea al lui Ciukov în funcţia de şef al Consiliului de Securitate de pe lângă Consiliul de Miniştri, adică responsabilul cu serviciile” de securitate, a declarat preşedintele bulgar.

Boian Ciukov a mai fost secretar general al Consiliului guvernamental pentru Securitate Naţională, între anii 2008 şi 2009, pe vremea guvernului condus de socialistul Serghei Stanişev. „Ciukov a făcut numeroase declaraţii în favoarea Uniunii Eurasiatice a lui Putin”, a reamintit şeful statului bulgar în declaraţia sa. De altfel, Ciukov s-a mai remarcat în trecut şi prin declaraţii critice faţă de apartenenţa Bulgariei la UE şi NATO, menţionează AFP.