Helmuth Duckadam şi Cornel Dinu vor fi externaţi vineri de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Potrivit medicului Şerban Brădişteanu, atât Helmuth Duckadam, care în 25 septembrie a fost operat pentru eliminarea unui anevrism arterial, cât şi Cornel Dinu, internat din 30 septembrie, după ce i s-a făcut rău întrucât şi-a neglijat tratamentul administrat după operaţia de by-pass coronarian la care a fost supus în urmă cu un an, s-au recuperat bine, starea lor fiind bună.

În 2 octombrie, Helmuth Duckadam a fost transferat de la Secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, unde a stat după intervenţia chiurgicală, în acelaşi salon cu Cornel Dinu.

În 12 august 2011, Cornel Dinu a fost supus, la Spitalul Floreasca, unei intervenţii de by-pass coronarian. În 19 iulie 2011, administratorul delegat al FC Dinamo a făcut infarct miocardic acut, atunci fiindu-i montat un stent.

Preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a fost operat în 25 septembrie, pentru eliminarea cheagurilor de sânge de pe artera braţului drept şi introducerea unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată. El a fost diagnosticat cu insuficienţă arterială acută la braţul drept.