Valoarea depozitelor constituite la băncile elene a crescut cu 2,05% în decembrie, după două luni de declin, însă rămâne la cel mai scăzut nivel din martie 2003, arată datele publicate vineri de Banca Centrală a Greciei (BoG), transmite Reuters.

Depozitele persoanelor fizice și juridice la băncile din Grecia au urcat luna trecută cu 2,48 miliarde de euro, la 123,38 miliarde de euro (134,6 miliarde de dolari). În noiembrie, depozitele au scăzut la 120,9 miliarde de euro, potrivit Agerpres.

După ce premierul Alexis Tsipras a introdus restricții asupra mișcărilor de capital, retragerile de depozite din băncile grecești au încetinit până la aproximativ 300 milioane de euro în luna august, în condițiile în care, în lunile precedente, deponenții greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor.

Profitabilitatea băncilor elene este afectată de restricțiile asupra mișcărilor de capital, introduse în iunie, de creșterea ratei creditelor neperformante și de noile măsuri de austeritate impuse în schimbul celui de-al treilea pachet de asistență financiară pentru Grecia.

Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.