‘Gravity’, film al mexicanului Alfonso Cuaron, cu George Clooney şi Sandra Bullock, va fi proiectat în deschiderea celei de-a 70-a ediţii a Festivalului de la Veneţia, care se va desfăşura între 28 august şi 7 septembrie, au anunţat miercuri, într-un comunicat, organizatorii Mostrei, citaţi de AFP.

Filmul lui Alfonso Cuaron, recomandat ca „unul din cei mai apreciaţi regizori ai generaţiei sale”, va fi proiectat în 3D pe 28 august, în afara competiţiei. Este un thriller în care cei doi actori principali interpretează doi astronauţi într-o misiune de rutină, care se trezesc deodată rupţi de lume, după distrugerea navetei spaţiale.

Alfonso Cuaron nu este un necunoscut la Veneţia, unde a câştigat două premii în 2001 cu filmul ‘Y tu mama tambien’ – pentru cel mai bun scenariu şi premiul pentru tinere speranţe masculine, actorii Gael Garcia Bernal şi Diego Luna.

Juriul celei de-a 70-a ediţii a festivalului va fi prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci.