Alina Gorghiu, prim-vicepreședintele ACL, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că, până în momentul de față, membrii staff-ului de campanie ACL nu reușesc să organizeze o dezbatere cu cei de la PSD, dar vor găsi o modalitate prin care să îl determine pe candidatul PSD-UNPR-PC să accepte dezbaterea.

„Vă garantez un lucru, chiar dacă PSD nu va vrea această dezbatere între Klaus Iohannis și Victor Ponta, vom găsi o formulă să fie o dezbatere. (…) Vom găsi o formulă să punem presiune pe Victor Ponta astfel încât să accepte această dezbatere. Vom găsi o formulă să existe o comparație în opinia publică între cei doi candidați, Klaus Iohannis-Victor Ponta, programul prezidențial al unui candidat, programul prezidențial al celuilalt candidat”, a afirmat Gorghiu.

Totodată, purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că dorește să se ajungă la o înțelegere, astfel încât, dezbaterea să aibă loc.

De asemenea, Alina Gorghiu a subliniat faptul că reprezentanții PSD nu au fost deschiși la negociere și nu au acceptat propunerile membrilor ACL, care doresc ca dezbaterea să se desfășoare într-un mediu neutru, la care toată media să aibă acces.

Purtătorul de cuvânt al PNL a ținut să precizeze faptul că ACL rămâne deschisă la orice propunere venită din partea societății civile, pentru a organiza dezbaterea prezidențială.