Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni că sistemul sanitar nu este pregătit pentru legea prevenției, însă a arătat că acest proiect nu este de imediată aplicare și că va fi îmbunătățit.

„Vor fi aduse îmbunătățiri, prevederile legii sunt eminamente pozitive, indiferent ce îmi va spune mie PSD, dl Zgonea care are insomnii și scrie pe Facebook despre ce au semnat colegii domniei sale sau eu sau altcineva. (…) Să nu-mi spuneți că în România cineva nu acceptă ideea unor analize gratuite făcute pentru prevenția unor boli. Acum dacă vă faceți aceste analize plătiți o grămadă de bani”, a afirmat liderul PNL, la Parlament, potrivit Agerpres.

Gorghiu a arătat că legea prevenției nu este de imediată aplicare. „Nimeni nu o să aplice o lege dacă nu ai sistemul pregătit, dar sunt convinsă că și dumneavoastră gândiți la fel ca mine — de undeva trebuie făcută reforma sistemului sanitar și gândită o lege a prevenției, inclusiv în România. Da, probleme în mediul rural sunt. Dar nimeni nu va pune în aplicare o lege fără a fi pregătit sistemul. Asta nu înseamnă că ar trebui să mai existe disponibilitate din partea statului român să amâne la infinit pregătirea acestui sistem. Ce ziceți dacă o parte din banii dați mită de PSD prin Fondul de rezervă aflat la dispoziția prim-ministrului, miliardele alea de lei care s-au dus ca mită către primari pentru a-l vota pe Ponta în alegerile electorale, nu s-ar fi dus acolo și s-ar fi dus către prevenția în sănătate”, a explicat liderul PNL.

Ea a subliniat că sistemul sanitar nu este pregătit pentru legea prevenției, dar trebuie să existe un moment de pornire. „Pe mine mă intrigă cei care plâng astăzi pe umărul unora care nu ar putea să-și plătească o analiză, dar în același timp își dau pensii speciale, cum este cazul PSD. (…) Sistemul sanitar nu este astăzi pregătit pentru a asemenea lege. Este în dezbatere publică și sistemul trebuie să înceapă la un moment dat să fie pregătit. Nu putem să ne aolim de dimineață până seara cât de șubred este sistemul sanitar din România, cât de prost pregătit este, cum mor românii în spitale cu zile, cum se întâmplă să intri cu o boală și să ieși cu cinci, dar să nu facem nimic. Vorbim de prevenție. Prevenția în orice stat european este un lucru care se întâmplă. Costă mult mai puțin să previi o boală decât să vindeci acea boală și este un lucru normal care va trebui gândit în timp, etapizat și în România”, a spus aceasta.

Gorghiu a arătat că inițiativa este semnată de peste 120 de parlamentari din PNL, PSD, UDMR și din grupul minorităților și că în fiecare zi de joi vor avea loc dezbateri cu asociațiile pacienților și ale medicilor la Senat și la Camera Deputaților.

Liderul PNL a precizat că este o dezinformare faptul că se va plăti tratamentul dacă nu se vor face analize înainte. „Una este un exemplu din expunerea de motive unde a fost prins un exemplu poate nefericit și alta este textul legii, dar am discutat cu colegii mei, am discutat cu medici și cu asociațiile care au fost suport la elaborarea legii și vă spun un lucru: dacă în urma dezbaterilor va reieși că nu este cazul să introducem niciun fel de sancțiune evident că așa va fi. Toată lumea s-a concentrat pe un exemplu din expunerea de motive care nu reprezintă nimic ca valoare juridică față de legea in integrum care înseamnă un mare pas înainte”, a afirmat copreședintele PNL.

Alina Gorghiu a punctat că legea se va îmbunătăți categoric, în funcție de amendamente.

Întrebată dacă se va modifica articolul privind sancțiunile, liderul PNL a răspuns că nu are niciun fel de prejudecată cu privire la articolele care trebuie sau nu îmbunătățite. „Absolut orice fel de opinie care îmbunătățește legea categoric va fi luata în considerare”, a conchis Gorghiu.