Președintele Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților, Gigel Știrbu, este propunerea PNL pentru portofoliul Culturii, a decis vineri Biroul Politic Național al liberalilor.

Gigel Știrbu îl înlocuiește în funcție pe liberalul Daniel Barbu, care joi a demisionat din funcție în urma presiunilor făcute asupra sa după ce a declarat că bugetul Programului național de prevenire și control HIV/SIDA este prea mare în comparație cu cel destinat organizării festivalurilor culturale.

Cel desemnat pentru Ministerul Culturii este colegul nostru, domnul deputat Gigel Știrbu, care este la al doilea mandat parlamentar, care este președinte al Comisiei de Cultură, Arte și Mass-Media din Camera Deputaților, care a fost în guvernul Tăriceanu secretar de stat în acest minister despre care vorbim. Este unul dintre colegii noștri din noul val, din tânăra generație, care au confirmat pe toate planurile, în care avem deplină încredere. Este o decizie, și aceasta a fost luată în unanimitate„, a spus liderul PNL Crin Antonescu, după ședința BPN.

Antonescu a declarat că a vorbit cu Victor Ponta despre această numire.

I-am comunicat domnului Ponta decizia noastră, nu am treabă în chestiunea aceasta cu domnul Băsescu. Rămâne ca domnul Ponta să acționeze mai departe, să săvârșească cele necesare, evident dacă este de acord„, a subliniat președintele PNL.