Deputatul Sebastian Ghiţă a spus, marţi, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), că din cauza sechestrului extins pe bunurile şi conturile sale se află în imposibilitatea de a face plăţi fireşti, precum la energie electrică, apă sau gunoi, adăugând că prin această măsură nu este lăsat să trăiescă şi să existe.

Voi expune câteva gânduri ca să vă fac să mă înţelegeţi cum mă simt ca cetăţean. În luna februarie, domnul procuror m-a acuzat de favorizarea deja celebrului cumnat al domnului Ponta pentru că dânsul aşa a considerat, a stabilit acel prejudiciu de 10 milioane de lei, iar eu am primit acea măsură asigurătorie la fel ca ceilalţi implicaţi. S-au indisponibilizat conturi, s-a pus sechestru pe casă şi tot aşa. Pentru a se lămuri asupra prejudiciului a cerut o expertiză. Acea expertiză a arătat că prejudiciul creat de acel presupus grup infracţional era zero. După patru luni în care am participat la anchetă m-am trezit că, în baza unui raport preliminar şi a unui raport de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor ce indică nişte tranzacţii ca fiind succeptibile de infracţiuni, m-am trezit cu această măsură. Cred că sunt primul cetăţean al României care are sechestru fără limită. Când l-am întrebat pe procuror care e prejudiciul, mi-a spus că îl va stabili, iar eu m-am trezit cu acest sechestru nelimitat. A-ţi spune că nu contează, dar în măsura în care a apărut legea care arată că nu poţi face plăţi în numerar mai mari de 5.000 de euro mă face să cred că această măsură nu mă lasă să trăiesc, să mă apăr, să exist. Mi-a luat acest domn orice libertate şi între altele are pretenţia să îi cer voie să fac orice. Indiferent de cât de bogat mă crede dânsul, eu nu mai pot trăi„, a susţinut deputatul Sebastian Ghiţă în faţa magistraţilor instanţei supreme, potrivit Mediafax.

Procurorul DNA a replicat că Sebastian Ghiţă nu cunoaşte legea, că sumele sechestrate nu au în vedere plata salariaţilor sau asigurările sociale şi că nu se pune problema să se interzică astfel de plăţi prin instituirea sechestrului, arătând că susţinerile lui Ghiţă „sunt fără suport legal”.

Nu se pune problema imposibilităţii de convieţuire a familiei”, a încheiat procurorul DNA.

Ghiţă i-a spus procurorului DNA că îşi cere scuze, că el nu este firmă şi că el nu are dreptul de a face nicio plată de la bancă.

Eu nu pot face nicio plată. Factura de la gunoi, de la apă, de la energie electrică„, a încheiat Ghiţă.

ICCJ a rămas în pronunţare în această cauză şi urmează să stabilească dacă ridică sau nu sechestrul asigurător de pe bunurile imobile şi mobile ale lui Sebastian Ghiţă.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, în urmă cu o săptămână, că a fost extinsă acţiunea penală faţă de deputatul Sebastian Ghiţă, pentru infracţiunile de trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată. Aceste noi infracţiuni se adaugă celei iniţial reţinute în sarcina lui Sebastian Ghiţă, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.