Majorarea TVA de la 19% la 24% nu a fost singura măsură de acest fel luată de fosta guvernare democrat-liberală, a declarat joi senatorul PSD Mircea Geoană, arătând că fostul cabinet Boc a mai decis impozitarea tichetelor cadou, a tichetelor de masă, de creşă şi a tichetelor de vacanţă.

Afirmaţia lui Geoană vine după ce preşedintele Traian Băsescu a criticat miercuri, la Arad, intenţia Guvernului de a majora unele taxe sau de a impune noi taxe, cum ar fi în cazul chiriilor, în timp ce fondurile europene nu sunt folosite. El a reamintit jurnaliştilor prezenţi că a fost şi împotriva creşterii TVA în timpul guvernării Boc. „Slavă Domnului că a fost doar mărirea TVA, până la urmă”, a spus Traian Băsescu.

„Ieri (n.n. miercuri), domnul Băsescu a afirmat că în timpul guvernării Boc s-a mărit doar TVA-ul, ceea ce este departe de adevăr. După scandalul politic întreţinut în mod gratuit, denaturarea adevărului pare a fi devenit una dintre tacticile principale ale campaniei electorale începute de Traian Băsescu”, a spus Geoană, potrivit unui comunicat.

El a adăugat că „guvernarea Boc, îndrumată de Traian Băsescu, a decis impozitarea tichetelor cadou, a tichetelor de masă, a tichetelor de creşă şi a tichetelor de vacanţă”.

„Nimeni nu a scăpat de taxele domnului Băsescu. Nici angajaţii şi nici măcar copiii”, a punctat senatorul.

El a mai enumerat taxarea plăţilor compensatorii, înjumătăţirea cotelor de cheltuială forfetară acordată veniturilor din dreptul de autor – de la 40% la 20%.

„Guvernarea PDL-Băsescu a impus impozite pe veniturile din dobânzi, conturi de economii şi conturi curente. De asemenea, acelaşi guvern a impus taxe locale suplimentare, pe care le plătesc cei care deţin mai mult de o clădire, impozit care creşte progresiv cu cât sunt deţinute mai multe clădiri în afara celei de domiciliu. Mai mult, câştigurile din piaţa de capital au fost taxate cu 16% de la 1% pentru deţinerile mai mari de 1 an. Cota de impunere anticipată pentru tranzacţiile cu valută la termen a fost crescută de la 1% la 16%, iar cea pentru câştigurile din jocuri de noroc a fost stabilită la 25%”, a mai spus Geoană.

El a susţinut că „cea mai gravă creştere a taxelor operată de guvernul tutelat de Traian Băsescu a fost majorarea TVA de la 19% la 24%”, în timp ce salariile erau tăiate cu 25%.

„Greul taxelor impuse de guvernările lui Traian Băsescu a fost dus de majoritatea populaţiei, mai ales de cei cu venituri mici şi foarte mici. Majorarea TVA la 24%, o măsură tolerată de Traian Băsescu, a fost suportată de întreaga populaţie pentru că guvernările preşedintelui au refuzat în timp de criză să încurajeze o contribuţie mai mare a celor bogaţi. În schimb au impus impozit pe plăţile compensatorii ale angajaţilor disponibilizaţi în plină criză. ‘Şi concediaţi, şi cu banii luaţi’. Aceasta a fost deviza guvernărilor Băsescu şi abordarea de dreapta, conservatoare a domnului preşedinte. De aceea, sper ca domnul preşedinte să înceteze campania electorală pe care a început-o şi să oprească minciunile. Guvernul trebuie să îşi facă treaba, nu să răspundă la atacurile sale”, a afirmat Mircea Geoană.