Conducta de gaze Iași-Ungheni, care va lega România de Republica Moldova va fi inaugurată oficial la finele lunii august, urmând ca primele schimburi de gaze să aibă loc la începutul lunii septembrie, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie, citat de Agerpres.

România finalizează, practic, astăzi, un proiect important de infrastructură energetică realizat într-un timp record și cu o cheltuială sub cea din bugetul planificat inițial (circa 26 milioane de euro). Le mulțumesc tuturor celor implicați (ANRM, Transgaz, constructori, Comisia Europeană) în finalizarea lucrărilor la acest important proiect de interconectare care va fi inaugurat oficial la sfârșitul lunii august”, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Finalizarea în următoarele zile a procedurilor de alocare de capacitate și încheierea unor contracte de furnizare între operatorii din cele două țări creează premisele ca primele schimburi de gaze naturale dintre România și Republica Moldova să aibă loc la începutul lunii septembrie, se mai arată în comunicat.