Vicepreședintele PSD, Ecaterina Andronescu, i-a îndemnat, sâmbătă, pe tinerii social democraţi, reuniţi în cadrul Congresului Naţional al TSD, la Braşov, să participe, alături de seniorii partidului, la crearea de locuri de muncă, reamintindu-le că marile afaceri ale lumii au fost începute “într-un garaj”.

V-aş lansa o provocare: unul dintre obiectivele de guvernare a fost crearea de locuri de muncă – iar eu lansez o provocare echipei care va conduce organizaţia tineretului social democrat în continuare – fiţi voi cei care creaţi cele mai multe locuri de muncă prin modul de a vă regândi propria carieră profesională. Încercaţi să deveniţi din angajaţi angajatori şi nu uitaţi că şi Bill Gates sau alţii au pornit dintr-un garaj, de la o idee pe care au reuşit să o dezvolte. Aveţi puterea să faceţi acest lucru, iar noi, toţi, vă stăm la dispoziţie şi vă sprijinim cu ceea ce putem, ca să deveniţi, într-adevăr, cei care duceţi România acolo unde toţi românii aşteaptă, într-o zonă a dezvoltării, într-o zonă în care să se uite lumea cu admiraţie la noi şi nu să se uite numai la lucrurile poate nefericite, pe care încercăm să le îndreptăm. Aveţi forţă, aveţi creativitate, aveţi capacitate de inovare, folosiţi-le şi nu uitaţi că Octavian Paler ne-a învăţat – şi acest lucru l-am spus şi organizaţiei naţionale de femei, că şarmul, care este dat de vârsta pe care o aveţi, vă este util şi trebuie aplicat”, a afirmat Ecaterina Andronescu.

Ea le-a atras atenţia tinerilor prezenţi în sală că partidul pe care l-au ales, PSD, este unul de profesioniştilor şi trebuie să rămână al acestora.

Vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu a participat, sâmbătă, la Braşov, la Congresul Naţional al Tineretului Social Democrat, în cadrul căruia a fost aleasă noua echipă de conducere a organizaţiei.