Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că nu vrea să politizeze cazul polițistului Bogdan Gigină, afirmând că întrebarea despre demiterea lui Gabriel Oprea trebuie să fie adresată premierului Victor Ponta.

„Am avut dimineață o discuție cu domnul Oprea, mi-a zis că nu vine la ședința Biroului Permanent Național pentru că face o declarație de presă. În cazul respectiv este vorba despre o tragedie. Un tânăr polițist a murit executând niște ordine de la superiorii săi. Sunt două aspecte: unul legat de legalitate, pe care mă abțin să îl comentez, dar opinia publică vrea foarte curând răspunsuri despre responsabilii acestei situații. Al doilea aspect este legat de onoare. Eu știu că domnul Oprea este un om de onoare. Întrebarea despre demisie trebuie să-i fie adresată domnului Oprea, întrebarea dacă va fi demis trebuie adresată premierului. Nu vreau să politizăm foarte mult această tragedie, PSD nu are ce să caute în acest subiect”, a spus Dragnea, după ședința BPN al PSD.

El a mai spus că pe vremea când era vicepremier nu a folosit niciodată coloană oficială pentru că nu a avut nevoie de ea.