Deputatul Sebastian Ghiță s-a prezentat vineri dimineață la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești, unde va fi audiat în dosarul lui Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, relatează Agerpres.

Sebastian Ghiță este acuzat în acest dosar de săvârșirea mai multor fapte penale între care acelea de constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat și coruperea alegătorilor.

Sebastian Ghiță este cercetat sub control judiciar în acest dosar, procurorii DNA Ploiești dispunând săptămâna trecută extinderea măsurii sechestrului asigurator în cazul lui Ghiță și interzicându-i acestuia să părăsească Ploieștiul și să-și exercite funcția de deputat, decizia fiind luată în cadrul măsurii controlului judiciar.