Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 312 pentru, două împotrivă şi cinci abţineri, un proiect de lege, printre care se instituie ziua de 31 august ca „Ziua limbii române”.

Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011 şi aprobată de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională. Proiectul a fost semnat de 166 de deputaţi şi senatori din întreg spectrul politic.

În proiect se arată că, Ziua Limbii române poate fi marcată de către autorităţi şi instituţii publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi Institutele Culturale ale României, precum şi de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.

De asemenea, se mai precizează în raportul Comisiei, Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziunea Română pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.