Ministerul Agriculturii este pregătit să transmită la Bruxelles varianta oficială a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada 2014-2020, a anunţat joi, la Piteşti, vicepremierul Daniel Constantin.

Suntem printre primele state care au transmis deja programul în fază de consultare la Bruxelles. Nu l-am transmis încă în fază oficială, pentru că nu sunt gata regulamentele europene, avem doar câteva regulamente europene de tranziţie finalizate. În măsura în care vor fi aprobate în această lună, noi suntem pregătiţi să transmitem programul. Mai putem să facem câteva modificări până când vom trimite programul oficial, dar mai putem să facem modificări şi după aceea, pentru că va fi o perioadă de consultări de două-trei luni cu reprezentanţii Comisiei Europene, până când programul va fi gata”, a spus Daniel Constantin, citat de Agerpres.

El a anunţat că în mai puţin de o lună va începe depunerea proiectelor care urmează să fie finanţate în exerciţiul bugetar 2014-2020.

Nu aşteptăm să atragem fondurile europene pentru perioada 2014-2020 până când Comisia Europeană îşi va da acordul final. Ministerul Agriculturii, pe baza regulamentului de tranziţie, este pregătit încă de astăzi. Aveţi deja ghidurile lansate spre consultare şi suntem pregătiţi. Prima sesiune de primiri de proiecte va fi lansată în 20 mai”, a mai spus șeful MADR.

Vicepremierul Daniel Constantin participă la Conferinţa Naţională PNDR 2020 “Satul românesc are viitor”, desfăşurată la Piteşti.