Remus Vulpescu, preşedintele Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a anunţat că, din punct de vedere al preţului, ofertanul Dan Diaconescu  a obținut cel mai mare număr de punctaje în vederea cumpărării individuale pe active la OLTCHIM, ceea ce îl face să devină câștigătorul licitației.

Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. Diaconescu a depus ofertă doar pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat. La licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni şi creanţele Electrica şi AVAS asupra Oltchim au depus oferte Dan Diaconescu, Aisa Invest şi Chimcomplex, firme deţinute de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi PCC, firmă înregistrată în Germania.

Oferta lui Dan Diaconescu pentru preluarea Oltchim a fost de 203 milioane lei. PCC SE a oferit 13,4 milioane pentru cumpărarea în bloc a creanţelor deţinute de Ministerul Economiei, aceeaşi sumă pentru cumpărarea în bloc a creanţelor deţinute de AVAS şi tot 13,4 milioane lei pentru  cumpărarea în bloc a creanţelor deţinute de Electrica S.A.

Potrivit unor surse, oferta lui Dan Diaconescu pentru Oltchim a fost câştigătoare.