Investitorii care deţin titluri de stat emise de Trezoreria SUA şi care ajung la scadenţă joi sunt din ce în ce mai îngrijoraţi că nu vor fi plătiţi, după ce Congresul american nu a ajuns încă la un acord care să permită creşterea limitei de îndatorare a ţării.

Randamentul titlurilor care ajung la maturitate joi, ziua în care secretarul de stat al Trezoreriei, Jacob J. Lew, a declarat că va fi epuizată capacitatea pentru noi împrumuturi, a crescut cu 0,12 puncte procentuale, la 0,32% pe parcursul zilei de marţi în SUA. Titlurile, emise cu un an în urmă, s-au tranzacţionat la o rată negativă de -0,01% la sfârşitul lunii septembrie, potrivit Bloomberg.

„Aşa se manifestă teama. (…) Piaţa ia în considerare o întârziere de una sau mai multe zile”, a declarat Marc Fovinci, analist la Ferguson Wellman Capital Management. Firma de investiţii deţine tittluri scadente la 31 octombrie în valoare de 500.000 de dolari.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a plasat ratingul „AAA” al SUA sub supraveghere pentru o posibilă revizuire în scădere, invocând eşecul autorităţilor de a creşte plafonul de îndatorare înaintea termenului limită de joi. Fitch este singura dintre marile agenţii de rating, în rândul cărora se află şi Moody’s şi Standard & Poor’s (S&P), care evaluzează încă bonitatea SUA cu cel mai ridicat calificativ posibil. S&P, care a retrogradat SUA în 2011, nu se aşteaptă să reducă din nou ratingul, în timp ce Moody’s a afirmat că o revizuire negativă este puţin probabilă.

Trezoreria ar trebui să aibă suficienţi bani pentru a plăti titlurile scadente joi, a declarat Ira Jersey, analist la Credit Suisse Group. Banca elveţiană este unul dintre cei 21 de dealeri primari, obligaţi să liciteze la emisiunile de titluri. Trezoreria a atras fonduri noi de 13 miliarde de dolari prin vânzarea miercuri de titluri în valoare de 65 de miliarde de dolari, pe perioade de trei şi şase luni, astfel că statul american ar trebui să rămână cu lichidităţi de 40 de miliarde de dolari odată cu achitarea scadenţelor de joi.

Umătoarea scadenţă după 17 octombrie este programată pe 24 octombrie, când Trezoreria trebuie să plătească 93 de miliarde de dolari. Randamentul titlurilor scadente la 24 octombrie a crescut cu 0,2 puncte procntuale, la 0,46%, însă a urcat până la 0,51%, cel mai ridicat nivel de la vânzarea titlurilor în aprilie. Randamentul a fost negativ cel mai recent la sfârşitul lunii septembrie.