Recentele discursuri ale prezidenţiabilului Crin Antonescu au dovedit, pe alocuri, inconsecvenţă. Pe de o parte, liderul PNL s-a poziţionat în opoziţie, de cealaltă parte, pentru a salva aparenţele, a făcut front comun cu Victor Ponta.
Cu toate acestea, Antonescu a avut luări de poziţie pe teme importante şi, într-o serie de probleme importante, s-a plasat deasupra politicii USL. Incă de la începutul scandalului pe tema Roşia Montană, liberalul s-a poziţionat împotriva PSD. Ulterior, a avut o poziţie la fel de tranşantă şi pe tema ordonanţei de urgenţă privind Codul Insolvenţei, dar toate acestea au fost reduse, chiar la şedinţa USL de luni, la simple declaraţii care nu ar avea vreun impact asupra funcţionării alianţei de guvernare.
Aşa să fie?
Vocea liderului PNL s-a făcut auzită, de fiecare dată, în momentul în care a renunţat să fie un ecou al lui Victor Ponta, a ieşit din umbra PSD şi a dovedit că poate să întoarcă lucrurile în favoarea sa. In momentele în care a sancţionat derapajele partenerilor de alianţă, Antonescu a arătat că nu este de acord cu “politica pentru ciolan” promovată de socrul lui Victor Ponta şi nici nu poate păstra tăcerea. Dincolo de capitalul electoral pe care s-a spus că l-ar fi urmărit, şi-asumat, totuşi, un risc.
Acum, Crin Antonescu se află într-o situaţie delicată.
PSD se întăreşte pe zi ce trece, pentru a constitui o nouă majoritate parlamentară şi se pare că momentul în care liberalii ar putea fi înlăturaţi nu este departe. In aceste condiţii, ceea ce ar putea fi văzut ca o neşansă pentru un partid, în speţă PNL, este o şansă pentru Antonescu: de a se face auzit. Şi, slavă Domnului, are destule teme de atacat : de la descentralizarea prin care liberalilor pare să li se fi forţat mâna, până la subiectul Roşia Montană, încheind cu O.U.G. privind Codul Insolvenţei. În cele din urmă, îl cunoaşte bine pe Victor Ponta, i-a fost aproape în numeroase rânduri şi ar putea, ca nimeni altcineva, să exploateze politica găunoasă a liderului de la Palatul Victoria.
Ca prezidenţiabil, Crin Antonescu se află într-o situaţie nefirească, impusă de coabitarea dintre preşedinte şi premier. Pe de o parte, are mână liberă să atace preşedintele actual, pe de altă parte, îi lipseşte exact ceea ce ar mobiliza oamenii – atacarea Puterii, în ansamblu. Dar Antonescu ştie că, în fapt, nu are un cuvânt atât de greu de spus în ce priveşte funcţionarea USL, iar social-democraţii nu au, la rândul lor, dorinţa de a-l lăsa la Putere. De la un Mircea Geoană, care încă visează la Preşedinţie, până la un Ion Iliescu sau Adrian Năstase, terminând cu Ponta, cu toţii vor, în fapt, Puterea absolută, ceea ce s-a şi văzut limpede în acţiunile din ultima vreme ale PSD : îngrădirea libertăţii presei, atacuri la independenţa Justiţiei, defăimarea şi denigrarea protestatarilor.
În schimb, Ponta a făcut un gest emblematic – şi remarcat de mulţi ca fiind astfel – pentru strategia sa politică. Micul Iliescu şi-a pus, deunăzi, casca de miner pe cap şi a coborât în subteran, arătând că vrea să reînvie gloria de altădată a social-democraţilor, înfometaţi de putere.
“Ne va da Băsescu înapoi cei 10 ani pe care ni i-a luat?”, a întrebat tot Ponta, într-o emisiune televizată, de curând.
Antonescu ar trebui să treacă, acum, de etapa în care se amăgea că poate fi prezidenţiabil USL. Ponta şi, în spatele său, toţi social-democraţii, sunt ca rechinii care au simţit mirosul sângelui şi au pornit să vâneze prada, pe care o intuiesc ca fiind uşoară. Iar după 10 ani de foame, colţii tociţi sunt gata să se înfigă în orice le-ar sta în cale.
Sigur, liderul PNL nu are o misiune uşoară, dar primul pas pe care l-ar putea face ar fi să şi-o asume: să îşi privească în ochi adevăratul adversar şi, în loc să fie el însuşi prada, să devină harponierul.
