Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat vineri, după întâlnirea cu omologul său olandez, Fred de Graaf, că a discutat cu acesta despre ”o aderare cât mai grabnică a României la Spațiul Schengen” deoarece aceasta reprezintă ”un interes comun” pentru cele două țări.

„Relaţia dintre Parlamentele celor două ţări e o relaţie deja de dată veche, intensă, fertilă, motiv pentru care înainte de toate am ţinut să mulţumesc dlui preşedintele pentru sprijinul pe care sutorităţile olandeze şi Parlamentul Olandez l-au acordat în decursul anilor României, pentru intrarea în NATO, intrarea în UE, dezvoltarea relaţiilor la nivel parlamentar, la nivelul celor două Camere pentru că atât Regatul Olandei cât şi România sunt ţări cu sistem parlamentar, cât şi la nivelul comisiilor parlamentare”, i-a mulțumit Antonescu omologului său olandez.

El a mai precizat că au discutat în cadrul întâlnirii și despre relațiile economice dintre Olanda și România, menționând că cele două țări vor avea proiecte comune și pe viitor.

Președintele Senatului României, a menționat că a discutat cu Fred de Graaf și despre modificarea Constituției, dar și despre aderarea României la Schengen.

„Am discutat de asemenea, despre preocupările noastre în momentul în care ne aflăm într-un proces de revizuire a Constituţiei. Preocupările noastre de a colabora, de a comunica, de a lua lucruri foarte bune din experienţa uneia dintre cele mai solide democraţii parlamentare din Europa şi lume, care este Olanda. Nu am evitat subiectul cel mai presant, subiectul care de altfel s-a discutat cel mai mult în ultima vreme în perspectiva relaţiilor dintre România şi Olanda, şi anume subiectul Schengen”, a precizat Antonescu.