Japonia a început să mobilizeze rachete sol-aer de tip Patriot în vederea efectuării unui viitor tir de rachetă cu rază lungă de acţiune de către Coreea de Nord, a anunţat luni o sursă oficială.

Phenianul a anunţat sâmbătă că intenţionează să plaseze pe orbită, în perioada 10-12 decembrie, un satelit de observare terestră, în urma unei analize a unor erori comise cu ocazia unei lansări precedente, în aprilie, care s-a soldat cu un eşec.

Tokyo a anunţat imediat suspendarea unor negocieri cu Phenianul, prevăzute la Beijing în perioada 5-6 decembrie.

Potrivit postului public de televiziune NHK, o navă care transportă rachete de tip Patriot PAC-3 (Patriot Advanced Capability-3) a părăsit o bază navală situată în vestul Japoniei, luni, şi se îndrepta spre Okinawa, în partea de sud de ţării.

Ministrul Apărării Satoshi Morimoto a ordonat încă de sâmbătă forţelor japoneze să se pregătească în vederea acestei lansări. Un purtător de cuvânt al ministerului a declarat pentru AFP că „forţe terestre, aeriene şi navale (japoneze) se pregătesc în vederea unei mobilizări la Okinawa”, care s-ar putea afla pe traiectoria rachetei nord-coreene.

Potrivit cotidianului Yomiuri Shimbun, Tokyo plănuieşte totodată să mobilizeze în apele din împrejurimi nave de război echipate cu sisteme radar de tip Aegis, capabil să urmărească traiectoria rachetelor şi să faciliteze interceptarea lor.

Luni, premierul Yoshihiko Noda a îndemnat la o cooperarea strânsă între Statele Unite, China, Coreea de Sud şi Rusia.Japonia şi Coreea de Nord nu întreţin relaţii diplomatice. Tokyo acuză Phanianul că nu a clarificat răpiri de japonezi de către Coreea de Nord în timpul Războiului Rece, efectuate cu scopul de a îi constrânge să îi înveţe limba şi cultura japoneze pe spioni nord-coreeni.