Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă astăzi la ora 14.00 GMT (16.00, ora României) pentru a examina maniera în care să reacţioneze faţă de testul nuclear nord-coreean, condamnat de către secretarul general Ban Ki-moon, care l-a calificat ca „profund destabilizator”.

„Este o încălcare clară şi gravă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate”, a declarat secretarul general al ONU, potrivit purtătorului de cuvânt Martin Nesirky.

Consiliul de Securitate al ONU „va rămâne unit şi va lua măsurile adecvate”, a subliniat el, exprimând o convingerea lui Ban Ki-moon.

Coreea de Nord a procedat la un test nuclear, în pofida unui „avertisment ferm” venit din partea aliaţilor chinezi, a declarat un diplomat la ONU. „Chinezii au adresat nord-coreenilor un avertisment ferm, solicitându-le să nu procedeze la efectuarea testului atunci când a devenit evident că era inevitabil”, a explicat diplomatul sub acoperirea anonimatului.

„Ceea ce nord-coreeni au făcut reprezintă o adevărată provocare la adresa chinezilor”, a subliniat el. Beijingul, Moscova şi Washingtonul s-au reunit de câteva zile şi „se vor înţelege rapid cu privire la faptul că se impune o acţiune fermă”, a adăugat el.