Anunţul a fost făcut la finalul şedinţei Biroului Executiv al PC de vicepreşedintele conservatorilor, Bogdan Ciucă.

El a arătat că, deşi nu formalizează ruptura protocolului Alianţei de Centru-Dreapta, de acum încolo “toate poziţiile PC vor fi luate în numele PC.”

Potrivit site-ului gandul.info, protocolul nu se va rupe, ci va funcţiona ca şi până acum.

Vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu, a declarat, potrivit sursei amintite, că nu există  niciun motiv pentru care alianţa să se rupă.

“ACD-ul funcţionează în măsura în care trebuie să privim această construcţie politică ca fiind parte a USL. Întâlniri, discuţii formale sau informale cu PC există în permanenţă. Sunt convins că vom putea discuta la nivel politic. Nu văd niciun motiv pentru care această alianţă să fie ruptă”, a spus Voicu.

Liberalul a caracterizat relaţia cu PC drept una normală, dar a subliniat că discuţiile din interiorul USL au căpătat mai multă “greutate” decât cele din ACD.

Protocolul ACD a devenit între timp parte a protocolului USL şi relaţiile politice se desfăşoară cu o mai mare greutate în interiorul USL. Înţeleg că anunţul se referă la o eventuală intenţie de participare a PC la alegerile europarlamentare într-o formulă proprie. Vreau să fac precizarea că în protocol nu se prevăd reguli pentru participarea la alegerile europarlamentare. Eventualele nemulţumiri despre funcţionarea protocolului sunt convins că acestea se pot discuta”, a precizat Mihai Voicu.

Partidul Conservator va susţine în continuare USL la guvernare, însă nu în interiorul ACD.