Compania franceză Spanghero se află în continuare sub interdicţia de comerţ după confiscarea a două loturi care necesită investigaţii suplimentare, a anunţat vineri Ministerul francez al Agriculturii, pe baza unui nou raport de anchetă.
Concluziile acestei anchete, realizată de Brigada de anchetă veterinară şi fitosanitară, „au condus la menţinerea suspendării avizului sanitar” al depozitului vizat şi la „menţinerea sub control oficial a produselor depozitate sau care vor mai intra”, a precizat ministerul într-un comunicat.
Aprobarea sanitară pentru Spanghero SAS, suspendată în urma descoperirii cărnii cal în produse semipreparate, a fost restabilită parţial luni, pentru activităţile de producţie a cărnii tocate, de măcelărie, de pregătire a produselor gătite şi de tăiere a cărnii.
Un amplu scandal afectează de câteva săptămâni industria agroalimentară, care a depăşit graniţele Europei, după ce, în Marea Britanie, a fost descoperită carne de cal în lasagna etichetată ca fiind de vită.
Numeroase produse semipreparate au fost retrase din magazine din circa 15 ţări europene, dar şi din Hong-Kong.