Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au adoptat luni, printr-un vot final, Codul etic al Consiliului, după ce în şedinţa anterioară îl votaseră pe articole, dar joi nu a întrunit cele şase voturi minim necesare pentru a fi adoptat, informează Agerpres.

Din acest motiv, votul final a fost reluat luni, în favoarea Codului exprimându-se şapte membri (Viorel Vasile Buda, Christian Mititelu, Monica Gubernat, Cristina Trepcea, Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu şi Lorand Turos) şi împotrivă – un membru (Narcisa Iorga).

Vicepreşedintele Consiliului, Viorel Vasile Buda, care a votat joi împotriva Codului etic pe ansamblu, a explicat luni că cel puţin pentru unul dintre cele opt articole ale Codului membrii Consiliului ar fi trebuit să aibă un vot unanim. Acestui punct de vedere i-au subscris Monica Gubernat şi Cristina Trepcea.

În varianta adoptată, Codul etic include criteriul integrităţii, potrivit căruia “în exercitarea atribuţiilor de serviciu membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului pot participa la emisiuni privind reflectarea activităţii Consiliului numai cu mandatul acestuia”.

Narcisa Iorga a afirmat că votul final cu care a fost suplimentată ordinea de zi de luni nu este justificat din punctul de vedere al grabei manifestate.

Nu văd ce s-a putut întâmpla de joi până acum. (…) Având o majoritate covârşitoare, nu faceţi decât să vă impuneţi cu forţa punctele de vedere”, a spus Narcisa Iorga.