Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, vineri dimineaţă, în condiţii de ceaţă densă, pe Autostrada Soarelui, între Feteşti şi Cernavodă, precum şi pe numeroase drumuri naţionale şi europene din mai multe judeţe.

Astfel, potrivit Centrului Infortrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe Autostrada Soarelui, între Feteşti şi Cernavodă, vizibilitatea este şi sub 50 de metri, iar carosabilul este umed.

Probleme similare sunt semnalate şi pe numeroase drumuri naţionale şi europene din judeţe precum: Brăila, Neamţ, Botoşani, Gorj, Vâlcea, Arad, Bihor, Braşov, Sibiu şi Covasna.