Premierul Dacian Cioloș a afirmat că problema revocării șefului ANAF, Gelu Diaconu, va fi clarificată în cursul zilei de joi, potrivit Agerpres.

„O să se clarifice astăzi. Am avut o discuție cu dânsul și o să se rezolve astăzi”, a spus, joi, Cioloș, la sediul Ministerului Economiei, întrebat dacă l-a revocat pe șeful ANAF.

Cioloș a adăugat că Diaconu i-a explicat motivele pentru care consideră că nu este vinovat.

„Mi-a explicat motivele pentru care dânsul consideră că nu este vinovat, dar, date fiind acuzele, a înțeles și dânsul că pentru ANAF e mai bine”, a arătat Cioloș.

Întrebat dacă acesta își va da demisia, Cioloș a replicat: „O să rezolvăm astăzi”.

Procurorii DNA au dispus, miercuri, efectuarea urmăririi penale față de mai multe persoane, printre care președintele și vicepreședintele ANAF, Gelu Ștefan Diaconu și Mihai Gogancea-Vătășoiu, în dosarul în care sunt anchetați deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun.

Cei doi sunt cercetați pentru favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, potrivit unui comunicat al DNA.

În același dosar sunt urmărite penal pentru fapte de corupție alte opt persoane.