Cehii votează vineri și sâmbătă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, având de ales între fostul premierul Milos Zeman și ministrul de externe, Karel Schwarzenberg.

Alegerile sunt cu atât mai importante cu cât pentru prima dată din 1989 cehii își aleg președintele prin vot direct, până acum șeful statului fiind ales de către Parlament.

Noul președinte îi va succeda euroscepticului Vaclav Klaus, care a avut două mandate de câte 5 ani.