Prim-ministrul guvernului alternativ al PDL, Cătălin Predoiu, a declarat că guvernul său din umbră este format din oameni cu experienţă, dar şi din începători în ale politicii, care vor avea rolul de a supraveghea activitatea miniştrilor USL.

„O serie de politici au fost deja lansate de către unii dintre membrii cabinetului. Raluca Turcan munceşte de ceva vreme pe domeniul Educaţie şi Cercetare şi a lansat în urmă cu o lună şi jumătate – două luni o strategie în acest domeniu. Are nenumărate intervenţii şi în plus a fost o decizie deliberată ca pe anumite sisteme, cum ar fi Educaţie, să operăm cu oameni din afara sistemului, pentru motive pe care nu e nevie să vi le explic. De altfel, acest post de ministru al Educaţiei cooperează şi cu un specialist în domeniu, care este profesorul Miroiu, care va ocupa poziţia de secretar de stat”, a spus Predoiu.

„Acest guvern nu guvernează, are drept obiectiv să supravegheze guvernarea. Am preferat să îl facem cu echilibru, echilibru între oameni cu experienţă, dar şi cu oameni mai noi în structurile guvernamentale. Sunt nouă oameni care nu au fost în niciun guvern. Avem nevoie de oameni care ştiu ce se întâmplă în ministere, care înţeleg ce se întâmplă în ministere şi aceasta este explicaţia pentru care găsiţi pe listă o serie de oameni într-o serie de domenii complicate, cum ar fi Infrastructură sau Finanţe care au fost prinşi în structuri guvernamentale anterioare. Doamna Boagiu sau domnul Ialomiţeanu vă pot spune la orice oră ce se greşeşte în aceste ministere pentru că ei ştiu foarte bine agenda. Acest guvern mai e caracterizat de curaj, nu doar de echilibru, pentru că e curaj să îţi asumi nouă oameni care nu au experienţă guvernamentală, dar care promit în virtutea activităţii lor politice”, a mai spus oficialul PDL.

„Acest guvern va fi unul al partidului, dar format din oameni care înţeleg lumea din afara politicii. Avem un om de afaceri în Guvern, la Agricultură, care apropo, nu este primarul Gheorghe Ştefan, este Gheorghe Ştefan, om de afaceri, un om care cunoaşte mediul de afaceri. Rezumând, cred că trebuie să reţinem că acest guvern nu guvernează, ci supraveghează guvernarea. Acest guvern e chemat să elaboreze politici alternative, de centru-dreapta, pentru că numai aceste politici pot elabora o formulă de ieşire a României din impasul în care se află şi acest lucru se întâmplă în timp”, a completat Cătălin Predoiu.

Cătălin Predoiu a precizat că guvernul alternativ al PDL are 16 portofolii, şase din 10 miniştri sunt femei, nouă din 16 miniştri sunt oameni noi, iar media de vârstă este de 45 de ani.