Câştigul salarial mediu net a crescut în septembrie, faţă de august, cu 4 lei (0,3%), la 1.538 lei, cele mai mari salarii, de 4.296 lei, fiind înregistrate în extracţia petrolului şi a gazelor naturale, iar cele mai mici, 845 lei, în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor anunţate marţi de INS.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale, plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, în unele activităţi economice scăderea nivelului câştigului salarial mediu net din luna septembrie a fost cauzată de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna august în învăţământ cu 3,4% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice; în administraţia publică şi în sănătate şi asistenţă socială s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă (0,4%).

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,1%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 99,8%.