Bugetul de stat pe 2013 a fost adoptat, miercuri, în lipsa cvorumului, acuză PDL, care anunţă că va contesta documentul la Curtea Constituţională.

Preşedintele PDL Vasile Blaga a precizat că bugetele mai multor instituţii, precum Ministerul Educaţiei sau al Mediului, au fost adoptate fără întrunirea cvorumului de şedinţă. Votul la respectivele anexe s-a dat miercuri noapte, în jurul orei 1, perioadă în care opoziţia a şi părăsit sala în semn de protest faţă de refuzul puterii de a verifica cvorumul.

Blaga a anunţat că democrat-liberalii finalizează textul sesizării pe care o vor depune la CCR în legătură cu bugetul şi că va trebui reluat votul asupra legii.

Liderul PNL Mihai Voicu a precizat că nu au fost încălcate prevederile din Regulamentul Camerelor în timpul dezbaterilor şi votului şi că PDL doreşte doar o tergiversare a intrării în vigoare a bugetului.