Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că, din informațiile primite de la premier, impactul Brexit-ului asupra economiei românești „nu este mare”, iar din datele oferite de guvernatorul BNR șocul asupra monedei naționale este „mic și gestionabil”, transmite Agerpres.

„Prim-ministrul ne-a asigurat că impactul Brexit-ului asupra economiei românești nu este mare, nu este motiv de îngrijorare și acest impact va fi gestionat fără probleme majore. Am solicitat și primit informații de la guvernatorul BNR că impactul asupra monedei naționale este mic și gestionabil. Leul nostru nu va avea probleme, ne-a asigurat guvernatorul Băncii Naționale”, a precizat Iohannis la finalul întâlnirii de urgență pe care a avut-o la Cotroceni pe tema Brexit.