Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că niciun partid nu și-a atins obiectivele la alegerile din 25 mai și că rezultatele puteau fi mult mai bune.

Niciun partid cred că nu și-a atins obiectivele, puteau fi rezultatele mult mai bune. Le vom analiza în Biroul Permanent săptămâna aceasta, miercuri, și vom trage și concluziile„, a spus Blaga.

El nu a dorit să comenteze declarațiile lui Crin Antonescu privind eșecul în alegeri.

Nu doresc să intervin în treburile interne ale unui alt partid. Nici mie nu îmi convine când altcineva își dă cu părerea ce ar trebui să facă PDL„, a afirmat Vasile Blaga la sediul PDL.

Acesta a salutat decizia lui Crin Antonescu de a-și trimite europarlamentarii în grupul PPE.

Am văzut că acest lucru a fost salutat și de președintele PPE. Dacă dânșii vor dori să intre în PPE, sigur, este un parcurs mai lung, dar noi nu ne vom opune. O să avem discuții în acest sens și cu UDMR, că sunt niște cutume acolo. În general, se respectă poziția partidelor membre deja ale PPE când un alt partid vrea să intre în PPE. Noi am spus că ne dorim apropierea partidelor de dreapta și nu am ascuns că am urmărit să discutăm cu PNL„, a completat Blaga.

În ceea ce privește apropierea față de PNL, Blaga a mai arătat că PDL are experiența alianțelor sau fuziunilor, dar că trebuie discutat referitor la ce apropie concret cele două formațiuni politice.

Cred că împărtășim în mare aceleași valori, dar hai să stăm înainte la masă și să ajungem la anumite concluzii„, a mai spus el.