Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la palatul Cotroceni, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că regiunea este frământată de probleme de securitate și că, în în perspectiva summitului NATO care va avea loc în acest an, obiectivul este consolidarea nivelului de securitate pe flancul de est al Alianţei.

Regiunea este frământată de probleme de securitate. Am discutat modul cum trebuie să reacţionăm la creşterea nivelului de insecuritate generat de situaţia din Ucraina şi de perspectiva Rusiei. Obiectivul nostru este consolidarea nivelului de securitate pe flancul de est al NATO”, a spus Băsescu.

În acest context, șeful statului a precizat că “angajamentul Guvernului de a creşte alocaţiile pentru Ministerul Apărării este un semnal bun”, iar “măsurile trebuie luate destul de rapid”.

Am vorbit despre situaţia de securitate din Marea Neagră, care s-a deteriorat consistent şi care are o altă imagine după anexarea Crimeei şi dezvoltarea unui alt centru de putere militară acolo, care nu se mai află sub control ucrainean”, a mai spus Băsescu.