Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în cadrul ceromoniei de învestitură, că hotărârea Parlamentului cu privire la numirea miniștrilor este obligatorie, motiv pentru care va primi și jurământul miniștrilor pentru Dialog Social, Liviu Pop și al Educației, Sorin Cîmpeanu, deși aceștia au „contribuit prin distrugerea de instituții ale educației la un fals în interes public”.

În deschiderea ceremoniei de învestitură a noilor miniștri ai Guvernului Ponta IV, șeful statului a citat din Decizia CCR 98 din 7 februarie 2008 „pentru a elimina orice dubiu cu privire la eveniment”.

Președintele Traian Băsescu subliniat că în această decizie se precizează că din „textul Constituției prevăzut la alineatele 1 și 3 din articolul 85 numirea de către președintele României a miniștrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului și de învestire, pe această bază, a miniștrilor de către șeful statului”.

„Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român — Parlamentul — este un act obligatoriu pe care președintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârșirea unor fapte grave de încălcare a Constituției. Acesta este și motivul pentru care voi primi astăzi și jurământul dlui Pop și al dlui ministru al Educației care au contribuit prin distrugerea de instituții ale educației la un fals în interes public”, a precizat Băsescu.

La finalul ceremoniei, șeful statului le-a urat succes membrilor Guvernului.

Printre participanții la această ceremonie s-au numărat premierul Victor Ponta, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu.