Preşedintele american Barack Obama, aflat la cel de-al doilea mandat la Casa Albă, a fost ales pentru a doua oară drept ”omul anului” de către revista Time care-l numeşte şi ”arhitectul noii Americi”, a informat AFP.
”Poporul american este îndreptăţit să se simtă frustrat de ritmul schimbărilor, economia are încă probleme iar acest preşedinte pe care l-am ales este unul imperfect. Şi totuşi, în pofida tuturor acestor lucruri, iată ceea ce ne dorim să fim”, a declarat recent Barack Obama, citat de Time.
Preşedintele Obama, reales în luna noiembrie pentru un al doilea mandat de 4 ani la Casa Albă, reprezintă în acelaşi timp un simbol dar şi forţa motrice din spatele profundelor transformări care zguduie societatea americană, estimează prestigioasa revistă.