Autorităţile locale din Bucureşti încasează impozitele şi taxele locale nemajorate, la nivelul celor din 2012, în baza hotărârii CGMB 211/2012, care nu le modifică valoarea faţă cea de anul trecut.

Reprezentanţii Direcţiilor de impozite şi taxe locale au declarat, joi, că nu se aplică nicio majorare, mai ales că hotărârea Guvernului de miercuri arată că în Bucureşti nivelul acestora este stabilit de către CGMB, care a decis deja păstrarea valorilor de anul trecut.

Edilii Capitalei s-au pronunţat împotriva creşterii taxelor încă din luna decembrie, fiind convinşi că ‘taxe mai mari înseamnă încasări mai mici’ de la populaţie şi susţinând că pot fi identificate soluţiile manageriale astfel încât, fără să se renunţe la proiectele de dezvoltare şi la facilităţile acordate membrilor comunităţii, să nu fie împovăraţi cetăţenii.
Consilierii generali au adoptat, în decembrie, o hotărâre prin care taxele şi impozitele în Bucureşti în 2013 rămân la nivelul celor din 2012. De asemenea maşinile electrice şi cele hibrid vor beneficia în continuare de o scutire la impozitul pentru autovehicul de 95 de procente. Conform aceleiaşi hotărârii, există o categorie de vehicule pentru care se prevăd taxe mai mari, şi anume vehiculele înregistrate cu capacitate cilindrică cuprinsă între 3.000 şi 4.800 cmc, pentru care impozitul va fi de 3 lei/200 cmc. Pentru vehiculele înregistrate cu capacitate cilindrică mai mare de 4.800 cmc impozitul va fi de 5 lei/200 cmc, iar pentru cele fără capacitate cilindrică evidenţiată, impozitul va fi de 100 lei pe an.

Ordonanţa pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul impozitelor şi taxelor locale a fost adoptată miercuri în şedinţa de Guvern, actul normativ stabilind că indexarea acestora este la alegerea autorităţilor locale.