Românii care nu şi-au plătit până astăzi impozitele pe clădiri, terenuri şi maşini mai au doar câteva ore ca să scape de penalităţile pe care autorităţile locale le percep.

Data de 30 septembrie reprezintă cel de-al doilea termen scadent de plată al impozitului pe clădiri, terenuri și mijloace de transport datorat pentru anul fiscal 2013.

Conform Codului fiscal (art 255, 260, 265), impozitul anual pe clădiri, pe terenuri şi pe mijloacele de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.

Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează, conform art. 124 din Codul de Procedură Fiscală, majorări de întârziere de 2%.

„Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv”, se spune în lege.