Preşedintele demisonar al PNL , Crin Antonescu, a declarat marţi că discuţile cu liderii PPE vor avea loc cel mai probabil în iunie, la Bruxelles, menţionând că în acest moment are loc o corespondenţă administrativă, iar negocierile au avut loc în preajma alegerilor.

Prima precizare este că nu azi, şi nu cu Băsescu, că văd pe unele televiziuni din nou, nu reuşesc să mă obişnuiesc, din nou minciuni sfruntate. N-am nicio treabă azi la Bruxelles, sunt în Bucureşti cu treburile mele. Azi la Bruxelles e o reuniune informală a Consiliului European, nu fac parte, nu sunt membru. Acuma noi suntem într-o corespondenţă administrativă, pregătim documentaţia, şi la o dată care va fi stabilită, probabil la începutului lunii iunie va avea loc o reuniune a PPE, care după declaraţiile care s-au făcut ieri să discute cererea noastră de aderare, şi probabil atunci”, a declarat Antonescu, conform Mediafax

Întrebat când au avut loc negocierile în legătură cu intenţia PNL de aderare la PPE, acesta a răspuns: „Nu a fost o discuţie anume, una, într-un moment, într-o zi. Sunt contacte mai vechi, sunt discuţii mai vechi, este o ipoteză care a existat în PNL din 2003-2004, dar care în ultima perioadă s-au accelerat. Noi am avut întotdeauna, în 2003 cred, sau 2004, a existat chiar un grup de lideri de atunci ai partidului care a făcut o solicitare în sensul acesta, preşedinte era Stolojan. Demersurile s-au blocat, au fost blocate în vremea respectivă tot de Tăriceanu, care era vicepreşedinte cu probleme internaţionale, până ne-am pomenit că în PPE s-au dus Traian Băsescu şi PD. După aceea, având în vedere evoluţiile din România, nu am putut relua demersurile din cauza raporturilor interne. În ultima perioadă sigur că şi PPE a devenit mai deschis şi atunci discuţiile s-au reluat. Dar, practic, accelerarea lor a avut loc acum, în preajma alegerilor, în perioada alegerilor, în zilele acestea„, a declarat Antonescu.

Conducerea PNL a votat trecerea formaţiunii de la ALDE la PPE, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora.