Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi că o decizie privind organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei va fi luată în cadrul USL, punctând că trebuie ales momentul oportun şi că una din variante ar putea fi desfăşurarea consultării naţionale odată cu alegerile prezidenţiale.

“O decizie în legătură cu momentul referendumului va fi luată numai în USL, după cum este normal. Nu am discutat foarte mult despre acest subiect, am evocat acest lucru şi sigur am formulat oficial punctul de vedere că acest efort de modificare a Constituţiei despre care de altfel am discutat şi mai mult pe conţinut este unul foarte serios.

Nu este un episod de parcurs, nu este un episod dintr-un joc politic, nu este aşa cum mulţi dintre dvs. înţeleg, Constituţia lui Crin Antonescu sau Constituţia nu ştiu cui. Există lucruri esenţiale şi care apar şi care sunt necesare în această modificare de Constituţie. Nu ne batem joc de oamenii care vin la vot şi atunci vom găsi, vom decide împreună şi cu partenerii din USL momentul optim pentru ca respectând şi ceea ce CCR a dat, respectându-i şi pe oamenii care vor să-şi spună părerea să facem în aşa fel încât să nu o facă degeaba, oamenii”, a spus Antonescu, după ce a participat la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

El a susţinut că o variantă privind organizarea referendumului pentru modificarea Legii fundamentale ar putea fi concomitent cu alegerile prezidenţiale din 2014. Antonescu a mai indicat că el consideră că referendumul ar trebui organizat separat.

“Am spus că nu este exclus. Este o variantă, pentru că alegerile prezidenţiale sunt un moment în care există în primul rând un interes mai mare, doi este primul moment electoral de după acest termen de un an. Eu, în principiu, cred că un referendum ar trebui să fie făcut separat de alte alegeri pentru ca dezbaterea să se concentreze pe subiectul acelui referendum. Dacă nu ne dă voie Curtea, nu avem ce face, noi nu putem chema oamenii din trei în trei luni”, a spus liderul PNL.