Prim-vicepreședintele PDL, Andreea Paul, a declarat, în cadrul unui eveniment dedicat industriilor creative și culturale din România, că acestea generează 7% din PIB și generează a opta parte din exporturi.

Liderul democrat liberal a susținut că, pentru a sprijini acest domeniu, este necesară adoptarea unor legi de încurajare sistemică și relaxare fiscale.

România creativă are forță economică”, dar există “prea puține politici publice consistente și cu viziune”, a menționat Andreea Paul în cadrul forumului internațional al industriilor creative și culturale.

Potrivit unui comunicat remis eoficial.ro, exporturile în domeniile industriilor creative au crescut în România, chiar și în timpul crizei. De exemplu, în sectorul audio-vizualului s-au majorat de peste 4 ori, iar cele de servicii de arhitectură de aproape 2 ori în perioada 2008-2011.

În sectorul IT, România este lider european în privința numărului de specialiști, iar domeniul cinematografic “ne-a adus premii la foc continuu”, a precizat Andreea Paul.

Astfel, prim-vicepreședintele PDL afirmă că industriile creative pot fi o soluție pentru crearea de noi locuri de muncă, dar și că România are o oportunitate de creștere economică semnificativă, dată de consumul tot mai ridicat de servicii de internet.

Parte a succesului economic al Germaniei stă pe investiția anuală în cercetare-dezvoltare-inovare, echivalentă cu jumătate din PIB-ul României. Nu îi vom putea degrabă depăși. În industriile creative însă putem, pentru că ele se centrează pe oameni, nu doar pe tehnologie. Avem obligația de a ne poziționa într-un domeniu, cel puțin, ca fiind <cei mai buni>”, a adăugat Andreea Paul.

În acest sens, liderul PDL a propus o serie de măsuri pentru sectorul industriilor creative, precum definirea clară a acestora, inclusiv în codul CAEN, includerea ocupațiilor specifice în COR (Clasificarea Ocupațiilor din România).

De asemenea, Andreea Paul consideră necesară înființarea unui Consiliu Sectorial pentru Industrii Creative, crearea unui brad sectorial, precum și adoptarea unor măsuri de sprijin pentru persoane fizice autorizate și întreprinderi mici și mijlocii active în industriile creative.