Reprezentanții ambasadelor Germaniei, Franței și Olandei la Bucureşti s-au întâlnit joi, la Parlament, cu deputaţi din Comisia juridică, pentru a discuta pe tema modificărilor la Codul penal.

Conform Hotnews, diplomații străini au fost primiți la Parlament la cererea acestora.

În cursul zilei de joi deputaţi din Comisia juridică se vor întâlni şi cu ambasadorul Marii Britanii, potrivit unor surse parlamentare, citate de Mediafax.

Discuțiile au loc după valul de reacții negative formulate de ambasadele străine în România, după ce Camera Deputaților a adus modificări la Codul Penal astfel încât parlamentarii, primarii, șefii de consilii județene, notarii, judecătorii scapă de incidența ANI și a DNA.

Ambasadele Statelor Unite, Olandei, Germaniei şi ambasadorul britanic, Martin Harris, au criticat, miercuri, amendamentele aduse la Codul Penal de către deputaţi.

Astfel, Ambasada SUA la Bucureşti a susţinut, într-un comunicat, că amendamentele la Codul Penal adoptate marţi „ar reprezenta un pas înapoi pentru România” şi acţiunea Parlamentului „este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României„.