Liderul Alianţei Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa (ALDE) şi candidat al acestui grup la şefia Comisiei Europene, Guy Verhofstadt, şi Graham Watson, preşedintele ALDE, au semnat luni o declaraţie comună în care susțin că, prin decizia de a părăsi grupul liberal şi de a merge la PPE, europarlamentarii PNL se aliniază cu preşedintele Traian Băsescu și își subliniează slăbiciunea.

Nefericita decizie a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de a propune Biroului politic al partidului o reorientare către PPE trece cu vederea faptul că, în interiorul grupului ALDE, PNL ar fi una dintre cele mai mari delegaţii şi, în conformitate cu acordurile anterioare, ar deţine o poziţie importantă în Parlamentul European. Prin aderarea la PPE, delegaţia PNL se va alia cu preşedintele român Traian Băsescu, alegând astfel să-şi evidenţieze slăbiciunea în loc să joace un rol în consolidarea Parlamentului European”, se precizează în declaraţia comună a liderilor ALDE.

Aceștia au subliniat că, după scrutinul european de duminică, grupul ALDE rămâne cea de-a treia forţă politică în noul Parlament European şi că nu va putea fi luată nicio decizie fără sprijinul democraților și liberalilor.