Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a urcat la 4,5331 lei/euro şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele şase săptămâni, într-o piaţă în care ordinele comerciale de cumpărare au ţinut paritatea în imediata apropiere a nivelului de 4,53 lei/euro.

Rata anunţată vineri este cu 1,91 bani peste cea de joi, de 4,5140 lei/euro.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.