luni, octombrie 7, 2024
AcasăEconomicVictor Ponta va discuta astăzi cu ministrul Daniel Constantin despre scandalul cărnii...

Victor Ponta va discuta astăzi cu ministrul Daniel Constantin despre scandalul cărnii de cal

-

Premierul Victor Ponta se va întâlni luni cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, pentru a discuta despre scandalul creat în Marea Britanie pe marginea posibilităţii importului de carne de cal din ţara noastră.

„Trebuie ca, împreună cu ministrul Agriculturii, să ne ocupăm de un lucru extrem de important – dacă lăsăm să se arunce pe România vina unui conflict între Marea Britanie şi Franţa, după ce am obţinut „o mare victorie” în sensul că am pierdut 9 miliarde de euro de la buget, după ce singuri de la Bucureşti sperăm să nu fim primiţi în Schengen – pentru că nu ştiu ce legăminte facem că punem procurori generali pe cine vrea preşedintele, să ne mai trezim acum şi că producătorii noştri în special de carne sunt blamaţi pentru faptul că cineva din Franţa schimbă provenienţa şi alte lucruri. Cred că e un lucru foarte important”, a declarat premierul, înaintea reuniunii BPN al PSD.

Potrivit acestuia, este specific ţării noastre ca principalele atacuri împotriva sa să vină chiar de la români.

„Principalele atacuri împotriva României vin de aici de la români, şi când vorbim de MCV şi când vorbim de Schengen şi când vorbim de fonduri europene. Noi suntem o ţară specială, suntem singurii care ne sabotăm singuri pe plan european şi ne bucurăm când ni se întâmplă ceva rău. Ori rugămintea mea specială pentru europarlamentari, pentru miniştri, este să se gândească ce este cel mai bine pentru România, nu ce e rău pentru România şi zicem că e de vină altcineva pentru că aceasta mentalitate este cea care ne-a adus în situaţia actuală”, a subliniat premierul Ponta.

Pe de altă parte, el a reafirmat că ar fi fost bine ca subiectul privind Statutul senatorilor şi deputaţilor să fie unul închis.

„Nu cred că ne-a avantajat acest subiect. N-o să reuşim să convingem pe toată lumea că parlamentarii din România au de fapt mai puţine instrumente şi atunci trebuie să limpezim lucrurile şi să le finalizăm odată, să completăm Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei şi Comisia pentru legea electorală. Cred că e important ca în acest an să dăm un mesaj despre cum vor fi alegerile parlamentare în 2016”, a mai spus copreşedintele USL.

Sursa: Agerpres.

articole similare

articole recente