Premierul Victor Ponta a transmis o solicitare conducerii Senatului de a se adresa marţi plenului celor două Camere ale Parlamentului, una dintre teme fiind legată de poziţia României în cadrul discuţiilor la nivelul Consiliului European privind bugetul UE, au declarat surse parlamentare.

De asemenea, convocarea plenului celor două Camere va fi decisă luni seară, în cadrul unei şedinţe a Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, convocată pentru ora 19.00.

În cadrul şedinţei ar urma să fie adoptată o poziţie a Parlamentului legată de mandatul participării la Consiliul European.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că tema reprezentării României la Consiliul European poate face obiectul unei dezbateri parlamentare, el arătând că USL examinează posibilitatea de a convoca marţi o şedinţă de plen reunit pe acest subiect.

Premierul Victor Pontaa anunţat, luni, că USL a adoptat o rezoluţie de susţinere a propunerilor formulate pentru viitorul buget al UE de către preşedinţii CE şi PE, cerând ca toţi reprezentanţii României în structurile europene, inclusiv preşedintele Traian Băsescu, să susțină aceleași propuneri.