Statul a acceptat solicitarea băncilor de a numi compania americană Alvarez ca administrator special al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

De acum înainte, băncile nu vor mai  bloca salariile angajaților, după ce statul a acceptat să numească un administrator special impus de instituţiile bancare.
Restructurarea  care se va desfăşura sub supravegherea administratorului ar trebui să dureze şase luni. În acest timp, administratorul va primi 400.000 de euro lunar, bani  ce vor fi asiguraţi de stat şi de bănci, acestea din urmă urmând să achite două treimi din sumă.
Oltchim are către bănci datorii de peste 100 de milioane  de euro, iar în ultima perioadă, instituţiile bancare blocau banii de salarii.  Angajaţii au scăpat acum de această grijă, şi aşteaptă ca în următoarele şase  luni să fie repornită activitatea combinatului şi restructurarea acestuia.