Un asteroid cu diametrul de 45 de metri, monitorizat cu mare atenţie de NASA, va trece vineri seară la mică distanţă de Terra, însă nu există riscul de producere a unei coliziuni.

Asteroidul, care are o masă de 135.000 de tone, denumit 2012 DA 14, ar putea distruge, în caz de impact, un oraş mare. Este cel mai mare asteroid detectat vreodată de oamenii de ştiinţă care trece atât de aproape de Terra, a precizat agenţia spaţială americană.

Descoperit în februarie 2012, asteroidul 2012 DA 14 va trece cel mai aproape de planeta noastră la o distanţă de 27.600 de kilometri, o zecime din distanţa dintre Terra şi Lună, vineri, la ora 19.25 GMT, deasupra zonei de est a Oceanului Indian, de lângă insula indoneziană Sumatra, cu o viteză de 7,8 kilometri pe secundă.

El va trece atât de aproape de Terra, încât se va afla la o distanţă mai mică decât altitudinea la care se află anumiţi sateliţi.

„În medie, un asteroid cu o astfel de mărime se apropie atât de mult de Terra o dată la 40 de ani şi riscă să se ciocnească cu planeta noastră la fiecare 1.200 de ani”, a precizat, săptămâna trecută, Donald Yeomans, directorul departamentului Near Earth Object (NEO), din cadrul Jet Propulsion Laboratory.

Vineri, el va fi vizibil cu un telescop amator în Europa de Est, Australia şi în Asia, unde va fi noapte. Asteroidul va apărea ca un punct strălucitor care se deplasează pe cer.